• Tipăriți
  • Preferințe

Mai multe info

Combinaţia de aromă și design a fost o adevărata vedetă pentru Fuorisalone 2013, programul extins de activități auxiliare ce au captat imaginația orașului Milano în timpul Expoziției Internaționale de Mobila din Milano care s-a încheiat duminică, 14 aprilie.

Nimic nu se sompară cu aroma care să atragă interesul unui public atât de numeros. Și nu există nici un public ca publicul internațional de design, cu ochiul său pasionat pentru formă și substanță.

Astfel ca Lavazza a jucat în mod clar un rol central într-un eveniment care celebrează mariajul ochiului cu cerul gurii: au trecut câțiva ani, din 2012, de când compania a adus bucătari importanți - dintr-aceia cu atenția îndreptată pe design-ul felurilor lor de mâncare - să lucreze împreună pentru a inventa noi arome, noi forme, noi idei. Colaborarea cu Ferran Adrià, care nu are nevoie de nici o introducere, a fost lansată în 2002: "cel mai bun bucătar șef al deceniului", un punct de reper pentru gastronomia din întreaga lume.

De atunci, mariajul între Lavazza-aroma-design a avut un drum lung, sub drapelul celor mai mari talente și în special al Diviziei Băuturilor Bazate pe Espresso a Centrului de Formare Lavazza.

Rezultatele acestei istorii ce datează de peste un deceniu, au încântat mii de oameni în cadrul Lavazza Experience Space, un punct de oprire de interes maxim din circuitul Food&Design proiectat de RCS Mediagroup - unul dintre grupurile principale de publicitate multimedia internaționale din Italia - pentru Fuorisalone.

În timpul Lavazza Experience, starurile au fost cei trei mari bucătari șefi italieni aleşi de Lavazza pentru o viitoare colaborare: Massimo Bottura, Antonino Cannavacciuolo și Davide Oldani. Ei au prezentat videoclipuri în care erau fiecare vedeta principală, relatând trei abordări diferite, foarte personale despre amestecurile A Mondo Mio; ei au fost vedetele spectacolului "Conversație despre Aromă și Design în jurul unei Cești de Cafea Lavazza", moderat de Camilla Baresani pe 11 Aprilie.

Experiența Lavazza a fost un program foarte divers ce a avut loc în trei zone ale locației: Grădina de Cafea - unde Mesele de Aroma au devenit punctul central al spațiului, un loc unde publicul putea selecta propriul lor amestec A Modo Mio cu ajutorul personalului Lavazza, Zona de Cafea Lavazza - în care având capsulele la îndemână, vizitatorii hotărau dacă să guste un espresso pur.

Favola Cappuccino, si în special Zona Designului de Cafea, e o expoziție dedicată lui Lavazza și design-ului, unde publicul nu numai că poate sa se bucure de un espresso și să refacă povestea lungă de iubire dintre cafea și design.

În plus față de cele trei vedete, spațiul Lavazza a fost gazda a trei evenimente intitulate “Cunoaștere, Design și Aroma. Conversații cu Bucătarii șefi și Designeri", moderate de către filozoful de design Virginio Briatore. Mai mult, unsprezece ateliere pentru public și bloggeri dedicate degustării Design-ului de Cafea sub îndrumarea unor experți Lavazza, cu toate locurile ocupate, au atras participarea entuziastă a 350 de persoane.


În cele din urma, în afara spațiului Experiența Lavazza, mii de vizitatori ai circuitului RCS*"Food&Design" au degustat, de asemenea, un espresso italian: Lavazza a fost cafeaua oficială a tuturor saloanelor.

Rezultatul: peste 40,000 de cafele A Modo Mio au fost degustate în cadrul circuitului Food&Design, din care 33,000 în Lavazza Experience Space (împarțită în mod egal între espresso pur și rețetele create cu Favola Cappucino).

350 de oameni au participat la degustările Coffee Design. 

25 bloggeri de top si peste 280 mesaje Twitter despre experții Lavazza ce crează Èspesso, Cappuccino Nitro, Coffee Caviar și Spherical Bicerin.

STOC BILETE EPUIZAT la “Conversații despre Design si Degustare” si la sesiunile despre “Cunoaștere, Design si Aroma".