2000
2002

2001

Prieteni, dar nu numai

by Martine Franck și Richard Kalvar

Martine Franck și Richard Kalvar
Martine Frank

Franck s-a născut în Anvers, Belgia, în 1938, dar și-a petrecut copilăria în Anglia și în Statele Unite. A început să lucreze ca fotograf în 1963, în China, în Japonia și în India. În 1965, a devenit fotograf independent, lucrând la portrete ale artiștilor, ale scriitorilor și, mai presus de toate, la diverse reportaje umanitare și feministe. A publicat numeroase cărți și este președinte al Fundației Cartier-Bresson. Este fotograful oficial de-o viață al Théâtre du Soleil, încă de la fondarea sa, în 1964. În 1983, s-a alăturat agenției Magnum.

 

 

Richard Kalvar

Kalvar s-a născut în New York, în 1944. După absolvirea universității Cornell, a lucrat ca asistent pentru fotograful de modă francez Jérôme Ducrot. O călătorie lungă, în Europa, în 1966, cu aparatul foto la gât, l-a convins să se apuce de fotografie serios. În 1972 s-a implicat în fondarea agenției de fotografie Viva din Paris, iar în 1977, a devenit membru activ al agenției Magnum, căreia ulterior îi va fi vice-președinte și apoi președinte. Kalvar a lucrat în Franța, Italia, Anglia, Japonia și S.U.A., adăugând fotografia de publicitate și proiectele jurnalistice la lista realizărilor sale în domeniul fotografiei. A participat la numeroase expoziții colective, iar în 2007, Maison Européenne de la Photographie a realizat o retrospectivă de anvergură a muncii sale, însoțită de publicarea albumului său, Earthlings.

În ediția din 2001, sunt prezentate povești despre viață și despre prietenie în jurul unei cești de cafea, vizualizate prin obiectivele a doi dintre cei mai mari fotojurnaliști ai agenției Magnum: Martine Franck și Richard Kalvar. Franck s-a născut în Belgia, în 1938. În 1965, a devenit fotograf independent, lucrând la portrete ale artiștilor, ale scriitorilor și, mai presus de toate, la reportaje umanitare. Kalvar s-a născut în New York, în 1944. După o călătorie lungă în Europa, a început să se specializeze în fotografie urbană cotidiană.

IANUARIE

FEBRUARIE

MARTIE

APRILIE

MAI

IUNIE

IULIE

AUGUST

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE